Dintii sunt alcatuiti din tesuturi dure care protejeaza pulpa dentara situata in mijloc. Anatomia dintelui studiaza structurile din care sunt alcatuiti dintii.
Smaltul
Acopera coroana dentara. Este cel mai dur tesut din organismul uman fiind alcatuit dintr-o retea minerala de cristale care contine extrem de putina apa (2%). Nu contine nici vase de sange si nici nervi. De aceea, lezarea smaltului este nedureroasa.
Este translucid ( permite trecerea luminii ) insa nu este transparent. Desi smaltul se afla la exterior, stratul de sub acesta — dentina — este responsabil de culoarea dintilor. Smaltul poate fi patat de cafea, ceai, tutun precum si alti coloranti alimentari in special in cazul unei igiene orale deficitare.
Cementul dentar
Acopera radacinile dentare. Este cu mult mai putin dur decat smaltul, stratul de cement fiind si mai subtire decat cel de smalt. Are o culoare mai inchisa, iar pe suprafata lui se observa mici orificii la nivelul carora radacinile se prind de osul maxilar prin ligamentele periodontale.
In cazul retractiei gingiei si a dezgolirii radacinilor, zonele acoperite de cement sunt foarte sensibile la stimuli externi ( cald, rece ).
Dentina
Este situata sub smalt si cement atat la nivelul coroanei cat si a radacinilor, inconjurand pulpa dentara. Alcatuieste cea mai mare parte a dintelui, avand o culoare gri-alba sau galbuie. Are o duritate mai mica decat smaltul si cementul, la nivelul ei ajungand atat vase de sange cat si nervi din pulpa dentara prin niste canalicule dentinare microscopice.
Penetrarea infectiei la nivelul dentinei se face mult mai rapid comparativ cu smaltul atat datorita duritatii mai scazute a acesteia cat si datorita prezentei canaliculelor dentinare.
Structura dintelui :
Pulpa dentara
Este situata in centrul dintelui atat la nivelul coroanei dentare cat si a radacinilor. Pulpa dentara asigura vitalitatea si nutritia dintelui. Este formata din vase de sange si nervi care impreuna alcatuiesc un pachet vasculo-nervos. In functie de pozitie, este impartita in 2 zone :
Pulpa coronara
Este situata in coroana dentara, sub dentina, intr-un spatiu inchis, cu pereti duri, numit camera pulpara. Dintii mai voluminosi ( de exemplu molarii ) au o camera pulpara mai mare. Pulpa coronara este continuarea pulpei radiculare ( situata in radacini ) trimitand prelungiri si in dentina, prin canaliculele dentinare.
Pulpa radiculara
Este situata la nivelul radacinilor, intr-un spatiu ingust, alungit, numit canal radicular. In functie de dinte, fiecare radacina poate avea unul sau mai multe canale radiculare.
Pulpa radiculara formeaza un pachet vasculo-nervos radicular care iese din dinte la varful radacinii printr-un orificiu numit foramen apical sau apex. Apoi, se continua cu structurile vasculare si nervoase aflate in osul maxilar.
In cazul patrunderii infectiei pana la nivelul pulpei dentare, aceasta se inflameaza, crescandu-si cu mult dimensiunea. Afectiunea poarta numele de pulpita dentara.
Deoarece este inconjurata de pereti duri, inextensibili, presiunea in interiorul camerei pulpare va creste foarte mult. Este motivul pentru care inflamatiile pulpare sunt de obicei insotite de dureri foarte mari.
Daca infectia pulpara nu este tratata, aceasta difuzeaza mai departe in canale radiculare, distrugand in totalitate pachetul vasculo-nervos. Ulterior, infectia poate difuza in osul alveolar prin foramenul apical producand, treptat, distrugeri ale ligamentelor alveolare si ale osului in sine.
In acest fel apar leziunile apicale cronice : granuloame, chisturi etc. precum si cele acute : abcesele dentare.
Parodontiul apical
Este tesutul situat sub dinte, in continuarea radacinilor, comunicand cu pulpa dentara prin foramenul apical. Este format din osul alveolar de sub dinte, ligamente periodonatale care ajuta la implantarea dintelui, vase si nervi.
Inflamatia parodontiului apical, numita parodontita apicala, se produce prin patrunderea microbilor de la nivelul pulpei dentare, prin foramenul apical, in cazul unei infectii pulpare netratate.
De obicei, la inceput, inflamatiile parodontiului apical sunt extrem de dureroase si pot fi insotite de abcese dentare sau mobilitatea dintelui. In timp, infectia trece in osul alveolar producand distrugeri ireversibile ale acestuia care vor aparea si pe radiografiile dentare : granuloame, chisturi dentare.
Aceste procese se produc intr-un timp indelungat si, de cele mai multe ori, nu sunt insotite de dureri sau alte simptome. Tratamentul acestor afectiuni este cu atat mai eficient cu cat se face mai repede.
Tratamentul inflamatiilor pulpare si ale parodontiului apical tin de o ramura a stomatologiei numita Endodontie.
Parodontiul marginal
Este aparatul cu ajutorul caruia dintele se fixeaza in osul alveolar. Are mai multe componente :
Gingia
Este situata la suprafata, acoperind osul alveolar si invelind dintele pana la nivelul coroanei dentare. Gingia sanatoasa are culoarea roz deschis. Infectarea gingiei, numita gingivita, se produce datorita microbilor din placa dentara situata pe dinte, daca igiena orala este deficitara.
Datorita infectiei, gingia se inflameaza, isi schimba culoarea in rosu si pot aparea sangerari spontane sau la periaj. Intr-o faza mai avansata a infectiei, se pot produce retractii ale gingiei care dezgolesc radacinile dintelui.
Inflamarea gingiei este prima etapa a infectarii parodontiului marginal si, din acest motiv, este indicat tratamentul cat mai precoce, inaintea aparitiei altor modificari, mai grave.
In afara retractiei gingiei datorata inflamatiei, exista si o retractie gingivala fiziologica, care poate aparea odata cu inaintarea in varsta. Aceasta din urma nu este insotita de alte modificari inflamatorii, cum ar fi: schimabarea culorii, sangerari, dureri etc.
Cementul dentar
Acopera radacinile si are pe suprafata lui mici orificii de care se prind, cu un capat, ligamentele periodontale.
Osul alveolar
Inconjoara radacinile dintelui si asigura implantarea acestuia. De os se prind, cu celalalt capat, ligamentele periodontale.
Ligamentele periodontale
Sunt o retea de fibre elastice care ajuta la sustinerea dintelui in osul alveolar. Se prind cu un capat de radacinile dentare, iar cu celalalt de osul alveolar. Sunt flexibile, permitand o oarecare mobilitate dintelui. Aceasta mobilitate este nesesizabila pacientilor si se numeste mobilitate fiziologica.
In cazul unei infectii microbiene, prima bariera o reprezinta gingia. Odata ce infectia a trecut de gingie, ea ajunge la nivelul ligamentelor periodontale. In timp, se produc distructii ale acestora, fapt ce duce la cresterea mobilitatii dintelui.
In faza finala, microbii ajung la nivelul osului ce sustine dintele, producand distructii ale acestuia, ceea ce are ca rezultat pierderea tesutului de sustinere a dintelui si accentuarea mobilitatii. Se ajunge la boala care popular se numeste parodontoza.
!!!In majoritatea situatiilor, toate aceste modificari sunt nedureroase. Iata motivul pentru care este esential ca aceste afectiuni sa fie tratate cat mai repede cu putinta.
In fazele finale se poate ajunge la imposibilitatea salvarii dintelui sau, daca se poate salva, sunt necesare tratamente complexe, extrem de costisitoare si fara un rezultat cert.
Disciplina stomatologica care se ocupa cu tratamentul afectiunilor parodontiului marginal se numeste Parodontologie.
Ce diferenta este intre parodontiul marginal si parodontiul apical ?
Iata o intrebare foarte buna. Practic, nu exista o delimitare exacta intre parodontiul apical si parodontiul marginal. In mare, parodontiul apical este situat sub dinte iar cel marginal oarecum lateral, de jur imprejurul acestuia.
Ca si alcatuire, din nou, nu exista diferente majore : osul alveolar, ligamentele periodontale, vasele si nervii sunt prezente atat in parodontiul apical cat si in cel marginal.
Ceea ce le diferentiaza total este patologia lor, adica calea de infectare a fiecaruia. De aceea si exista 2 discipline diferite care se ocupa de afectiunile fiecaruia : endodontia in cazul parodontiului apical si parodontologia in cazul parodontiului marginal.
Care este diferenta ?
In cazul parodontiului apical, toate afectiunile au ca punct de plecare caria dentara netratata. Microbii patrund din procesul carios in pulpa coronara, apoi in pulpa situata in canalele radiculare si de aici, prin foramenul apical, in parodontiul apical.
In cazul parodontiului marginal, punctul de plecare al infectiei il reprezinta microbii aflati in placa dentara sau tartrul dentar. Prima etapa este afectarea gingiei, apoi, microbii patrund sub gingie, afectand ligamentele periodontale si, in final, osul alveolar.
